Românii care au avut activități profesionale și au cotizat atât în România, cât și în alte state membre ale Uniunii Europene beneficiază de un sistem de calcul specific. Pentru acești cetățeni, stabilirea drepturilor de pensionare implică procesul de proratizare, care permite instituțiilor naționale să determine suma cuvenită fiecăruia. Acest procedeu respectă regulile europene de coordonare și legislația internă, asigurând că fiecare stat plătește doar pentru perioada de asigurare realizată în propriul sistem.
Procesul de proratizare se bazează pe principiul „pro rata temporis”, ceea ce înseamnă că plata este proporțională cu timpul de cotizare. Mecanismul funcționează prin două operațiuni distincte: în primul rând, se însumează toate perioadele de asigurare din statele implicate pentru a verifica îndeplinirea stagiului minim de cotizare. În al doilea rând, fiecare stat calculează cuantumul care îi revine beneficiarului prin aplicarea proratizării, fără ca România să plătească pentru anii lucrați în străinătate.
Conform Regulamentului (CE) nr. 883/2004, autoritățile competente realizează două tipuri de calcule pentru a proteja beneficiarul. Prima este prestația independentă, calculată exclusiv pe baza perioadelor de asigurare din sistemul propriu, dacă legislația națională permite acest lucru. A doua este prestația proporțională, pro rata, care pornește de la o sumă teoretică. Aceasta reprezintă pensia care ar fi fost acordată dacă toate perioadele de asigurare și rezidență ar fi fost realizate într-un singur stat.
Suma efectivă se stabilește prin aplicarea unui raport între perioada realizată în țară și totalul perioadelor de asigurare din toate statele implicate. Dacă totalul anilor de muncă depășește stagiul maxim cerut de legislația unui stat pentru o pensie completă, instituția va utiliza doar acest maxim pentru calcul. Astfel, statul nu va achita o sumă mai mare decât cea prevăzută de propria legislație pentru o pensie completă, chiar dacă perioada reală de cotizare este mai lungă.
Pentru a înțelege impactul financiar, se poate lua un exemplu în care o persoană are 20 de ani de cotizare în România și 10 ani într-un alt stat UE. Dacă pensia teoretică pentru cei 30 de ani ar fi de 3.000 de lei, partea românească ar fi de 2.000 de lei. Totuși, dacă calculul strict pe perioada românească ar rezulta într-o sumă de 2.200 de lei, beneficiarul va primi această variantă mai avantajoasă, conform regulilor de comparare a prestațiilor.
Procedura de aplicare a acestor reguli europene este simplificată prin depunerea unei singure cereri la instituția de pensii din statul de reședință. Aceasta transmite dosarul către celelalte state, fără a fi necesară deplasarea în România pentru acest demers. Totuși, plata pensiilor din state diferite nu se face simultan, deoarece fiecare țară aplică propria legislație și propriile condiții de vârstă pentru pensionare, emițând decizii separate pentru fiecare sistem în parte.