Calea ferată din Defileul Jiului, un traseu spectaculos de 31 de kilometri, rămâne un simbol al infrastructurii românești, având o istorie de construcție ce s-a întins pe un sfert de secol. Linia Bumbești–Livezeni, care include 39 de tuneluri și zeci de poduri, a fost finalizată printr-un efort de mobilizare fără precedent. În ultimele șapte luni de lucrări ale perioadei de construcție, pe șantierele sale au fost mobilizați 28.000 de oameni, o cifră istorică pentru acea epocă.
Proiectul a început în 1924, având inițial o structură mult mai simplă care prevedea doar trei tuneluri cu lungimi de maximum 900 de metri. Din cauza reliefului extrem de accidentat și a versanților abrupți din Defileul Jiului, planurile au fost modificate constant, necesitând în final cel puțin 36 de tuneluri pe o lungime totală de 6,5 kilometri. Până în 1932, au fost realizate doar tunelurile Pleșa și Leurzoaia, împreună cu peste 25 de poduri, fără ca niciun kilometru de traseu să fie complet funcțional.
După Al Doilea Război Mondial, linia a fost declarată obiectiv strategic, iar regimul comunist a transformat șantierul într-un simbol al puterii sale. În perioada de vârf, între 1 aprilie și 1 noiembrie 1948, un număr de 27.988 de brigadieri, organizați de U.T.M., au lucrat sub îndrumarea Partidului Muncitoresc Român. Această „tânără armată voluntară a muncii” a fost implicată în execuția programelor de guvern, fiind grupate chiar și „brigăzi de șoc” pentru a depăși ritmul de lucru stabilit.
Mobilizarea masivă a fost facilitată de o populație mult mai tânără decât cea actuală, vârsta mediană a țării fiind de doar 25,3 ani în anul 1950. Lipsa utilajelor moderne a obligat autoritățile să compenseze prin forță de muncă manuală, utilizând brigăzi de tineret, militari și deținuți politici. Lucrările au fost extrem de periculoase, în special în zone precum Pietrele Albe sau tunelul Dragalina, unde muntele exercita o presiune constantă asupra structurilor de susținere din lemn.
Înainte de finalizarea tronsonului de 17 kilometri care reprezentau cea mai dificilă porțiune, pe șantier participau peste 15.900 de brațe de muncă și 300 de tehnicieni. Muncitorii au lucrat în condiții dure, fiind adesea legați cu frânghii pe coastele abrupte ale munților pentru a monta șinele sau a efectua terasamente. Calea ferată a fost în cele din urmă inaugurată la 31 octombrie 1948 de către Gheorghe Gheorghiu-Dej, marcând finalizarea unui proiect complex.
Istoria acestei căi ferate este strâns legată de evoluția transportului în sudul Carpaților, unde drumul național și linia feroviară traversează Parcul Național Defileul Jiului. Această zonă este caracterizată prin versanți stâncoși și păduri de fag, fiind o regiune cu acces dificil. Planurile de conectare între Transilvania și Oltenia prin acest defileu datează încă de la jumătatea secolului al XIX-lea, fiind o necesitate strategică de comunicare de mult timp.