Cercetările medicale recente indică faptul că procesul morții nu este neapărat o experiență dureroasă, deși bolile sau traumatismele care duc la deces pot cauza suferințe intense. Studiile realizate asupra pacienților aflați în îngrijire paliativă, precum și analizele neurologice, sugerează că mulți pacienți își pierd treptat starea de conștiență. Această diminuare a vigilenței poate reduce intervalul în care durerea este percepută în mod conștient de către organismul uman.
Un studiu amplu desfășurat în Suedia, care a implicat aproximativ 315.000 de persoane, a evidențiat prezența durerii în ultima săptămână de viață, dar nu în toate cazurile. Rezultatele arată că durerea a fost înregistrată la 81% dintre pacienții cu cancer și la 69% dintre persoanele care suferă de demență. De asemenea, durerea a fost observată la 68% dintre pacienții cu insuficiență cardiacă și la 57% dintre cei cu boală pulmonară obstructivă cronică.
Pe măsură ce circulația sângelui și metabolismul se deteriorează, pacienții devin tot mai somnolenți și pot ajunge să nu mai reacționeze la stimulii din jur. Medicii monitorizează continuu posibila prezență a durerii prin observarea expresiilor faciale, a tensiunii musculare și a modificărilor respirației, chiar dacă pacientul nu mai poate comunica. Fenomenul respirației zgomotoase, descris adesea ca un horcăit, apare din cauza secrețiilor acumulate și nu indică neapărat o stare de sufocare sau suferință.
Cercetările neurologice au descoperit că oprirea circulației sângelui nu înseamnă întotdeauna încetarea instantanee a activității electrice din creier. În apropierea stopului cardiac, au fost detectate episoade scurte de activitate cerebrală, inclusiv modificări ale undelor gamma, asociate cu procese cognitive complexe. Totuși, specialiștii subliniază că prezența acestor semnale electrice nu demonstrează certitudinea că persoana este conștientă sau că experimentează anumite senzații sau amintiri.
Persoanele care au supraviețuit unor stopuri cardiace au oferit relatări despre experiențe precum senzația de liniște profundă sau perceperea unei lumini intense. Aceste relatări, deși interesante, sunt asociate cu stări extreme ale creierului și nu pot demonstra ce se întâmplă după moartea ireversibilă. Medicina paliativă utilizează tratamente precum opioidele sau morfina pentru a ameliorarea durerii și a dificultăților de respirație, având ca scop reducerea suferinței, nu grăbirea decesului.
În cadrul sistemelor medicale moderne, gestionarea simptomelor terminale este un proces complex care depinde de starea generală a pacientului. Deși medicina poate reduce considerabil disconfortul prin sedarea paliativă sau medicamente specifice, imposibilitatea de a obține o relatare directă de la o persoană după deces rămâne o limitare științifică. Astfel, nu se poate demonstra cu certitudine dacă momentul morții în sine este complet lipsit de durere.